Zilele trecute, în centrul Timişoarei a apărut un panou cu fotografia unui bebeluş pe a cărui etichetă de la încheietură scria „homosexual“. În dreapta fotografiei se putea citi: „Orientarea sexuală nu este o alegere. Nu este o boală“. Îmi amintesc foarte clar momentul, pentru că eram în maşină cu doi prieteni (bărbaţi, menţionez asta, pentru imparţialitatea opiniilor) care au zis: „Foarte tare!“. Mi-a trecut prin cap că este, probabil, cea mai decentă campanie de promovare a libertăţii omului, că altfel nu ştiu cum s-o zic, şi chiar m-am gândit că homosexualitatea nu putea fi explicată mai bine de atât, astfel încât să priceapă tot omul. Nu este o alegere. Nu este o boală. Aşa cum nici heterosexualitatea nu este.
Din păcate, comunitatea locală (nici măcar nu ştiu ce înseamnă această expresie atât de pompoasă) s-a autosesizat şi, după mai multe discuţii, scrisori şi cine mai ştie ce, reclama a fost dată jos. Eu, una, sunt de acord cam cu orice pe lumea asta, în materie de libertate. Sigur că unii oameni aveau dreptul să se simtă jigniţi, în timp ce alţii aveau dreptul să se bucure că totuşi trăiesc într-un oraş din Vest, unde se zice că am fi mai destupaţi la cap. Sigur că avem cu toţii credinţele noastre şi orientările sexuale şi părerile personale şi preconcepţiile despre tot ce se întâmplă în jur. Sigur că, în principiu, nici măcar nu am încercat vreodată să înţeleg de ce oamenii se împart în buni şi răi când vine vorba de etnie, orientare sexuală, sex, culoarea pielii, înălţime, coeficient de inteligenta, etc. Dar faptul că în Timişoara, în 2011, o reclamă decentă şi inteligentă care promova libertatea (fără să facă rău nimănui, fără să aducă atingere unei religii sau mai ştiu eu ce)… Aşadar faptul că reclama aia a fost dată jos pentru că era o ofensă la adresa societăţii…Asta mi s-a părut cel mai trist lucru din lume. Nu neapărat frustrant. Nu neapărat enervant. Nu neapărat ridicol. Pur şi simplu al dracului de trist.
